
Organizată de Expo Varadinum, Camera de Comerţ şi Industrie Bihor, Primăria Municipiului Oradea şi Auto Bara&CO, pe suprafaţa expoziţională de 8.000 metri patraţi, manifestarea reuneşte distribuitori auto, dealeri locali, dar şi din alte judeţe, precum şi reprezentanţi ai companiilor din domeniul pieselor auto.
Numărul de maşini, motociclete şi ATV-uri aflate la ediţia din acest an a acestei atractive expoziţii se ridică la 200 de unităţi expuse, reprezentând 30 de mărci. Până sâmbătă, la ora 17.00, când are loc închiderea oficială a Automobil Expo, participanţii vor avea parte de numeroase manifestări şi concursuri, ce vor culmina cu acordarea Marelui Premiu - un Chevrolet Aveo!
Maşini tari şi fete... mari
Automobil Expo 2007 şi-a deschis "portierele"
Toyota Land Cruiser sau Corolla, Opel, Hyundai, Suzuki, Chevrolet, Volkswagen - sunt doar câteva dintre mărcile de maşini ce au putut fi admirate, ieri, cu prilejul deschiderii oficiale a Automobil Expo 2007 în parcarea supermarketului Selgros Cash &Carry.
De această dată, panglica inaugurală a fost "tăiată" de una dintre cele mai grozave maşini modificate din Oradea, bolid care, de altfel, este şi câştigătorul unor premii în străinătate. Numărul de maşini, motociclete şi ATV-uri aflate la ediţia din acest an a acestei atractive expoziţii se ridică la 200 de unităţi expuse, reprezentând 30 de mărci. Se cuvine menţionată şi o altă noutate - prezenţa revistei de specialitate "Auto Moto Veteran", care a prezentat, chiar de la început un prim model old-timer.
Cât despre alte surprize - vă lăsăm dvs. plăcerea să le descoperiţi! Orarul expoziţiei este următorul: *Joi, 31 mai - Program vizitatori între orele 10.00 - 19.00; ora 17.00 - Concursul Miss Automobil Expo Oradea - ediţia a III-a, concurs în urma căruia vor fi alese cele mai frumoasă hostesse din expoziţie; Vineri, 1 iunie, ora 12.00 - Demonstraţie de îndemânare de la Şcoala de piloţi de carting; ora 13.00 - prezentarea Laboratorului de Siguranţă Rutieră pentru copii; ora 14.30 - se dă startul "Cursei cu peripeţii prin Oradea" - unde copiii, alături de părinţi, vor participa la o aventură unică, plină de acţiune şi distracţie; ora 17.15 Festivitatea de premiere. Închiderea oficială a celei de-a X-a ediţii a Automobil Expo Oradea .
Aşadar, nu uitaţi: Automobil Expo 2007 vă aşteaptă pe toţi!
| << | 2012 Május | >> | ||||
| H | K | Sze | Cs | P | Szo | V |
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | |
| 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 |
| 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 |
| 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 |
| 28 | 29 | 30 | 31 | |||
MCOnet 2001- 2012. - All Rights Reserved - Copyright - www.mconet.biz







