
Data de 1 Martie a devenit un motiv de a stoarce bani din buzunarul romanilor. Regele Kitsch si-a scos deja tarabele la aer si momeste multimea cu fabuloase martisoare. Oriunde îti îndrepti privirea, pe micul ecran, prin ziare si reviste, pe strada, vezi spectaculoasa desfasurare de forte continuatoare ale bâlciului cel prost, început cu Valentines Day. Daca gasesti un martisor cu adevarat frumos înseamna ca ai noroc chior. Tuturor bazaconiilor si tâmpeniilor posibile li se ataseaza firicelul alb-rosu si devin automat martisoare. E incredibil în ce hal s-a ajuns în materie de prost-gust. Aproape ca nu mai poti respira. Te doare mintea, nervul gândirii si cel optic. Eleganta, frumosul, finetea par sa fi disparut definitiv si cu desavârsire de pe fata pamântului.
Kitsch-ul este adesea facut in scop pur comercial, de o mana nepriceputa, de persoane ce nu au nimic in comun cu arta, intr-o fabrica, in serie. La tarabele de pe trotuare, gasiti pernute cu Te iubesc mult, ate impletite cu alb si rosu, felicitari din hartie cerata si arse pe margini cu mesaje pentru prima zi de primavara calendaristica. Se vand peste tot, sub numele de martisor, tot felul de maimutoi care canta si danseaza, brelocuri care de care mai impopotonate, gablonturi dintre cele mai mari si mai stralucitoare.
Istorie de 8.000 de ani
Descoperirile arheologice arata ca se celebra prima zi a primaverii inca de acum 8.000 de ani. Si pe vremea dacilor simbolurile primaverii erau confectionate in timpul iernii si se purtau doar dupa 1 Martie. Martisoarele erau atunci pietricele albe si rosii insirate pe o ata sau monede care erau atarnate de fire subtiri de lana, negru cu alb. Tipul de moneda, aur, argint sau bronz, indica statutul social. Ele erau purtate pentru a avea noroc si pentru a avea o vreme buna. Dacii credeau ca aceste amulete aduc fertilitate, frumusete si previn arsurile din cauza soarelui. Acestea erau purtate pana cand copacii incepeau sa infloreasca si apoi atarnate de crengile lor.
Cum se poarta martisorul?
La inceputurile sale, martisoarele erau purtate la gat sau la mana si erau atarnate de o cordea rosie sau de un gaitan compus din doua fire rasucite de matase alba si rosie, sau dintr-un fir de arnici rosu sau unul din bumbac alb. In zilele noastre, martisorul se poarta o perioada de timp bine determinata si nu mai este purtat la gat, ci la incheietura mainii sau prins in piept cu convingerea ca toate dorintele se vor implini.
Cum renuntam la martisor?
In trecut, in Moldova si Bucovina, copiii si fetele purtau o moneda de aur sau argint legata la gat timp de 12 zile dupa care o prindeau in par si o tineau astfel pana la inflorirea primului pom sau pana la sosirea berzelor. Altele agatau martisorul pe un trandafir, iar cu moneda isi cumparau branza pentru a avea o fata alba si frumoasa tot anul. Astazi martisorul se poarta 12 zile si apoi se agata intr-un pom tanar. Daca pomului ii va merge bine, atunci cu siguranta si cel ce a legat ata de martisor acolo va avea parte de un an bun, cu sanatate si succese.
Altii asteapta sosirea berzelor si arunca snurul dupa ele, zicand: Na-ti negretele/ Si da-mi albetele!
Scoaterea martisorului, conform ritualurilor, are un scop bine intemeiat: sa marcheze astfel tranzitia dintre sfarsitul iernii si noul anotimp care incepe.
Serban Anghelescu: Martisorul stramosesc este de o mie de ori mai palid decât cel actual
Etnologul Serban Anghelescu ne-a spus ceva ce pare sa fie o tradare. Martisorul stramosesc este de o mie de ori mai palid si mai neinteresant decât cel actual si, la urma urmei, difera radical de sarbatoarea noastra. Pentru noi exista martisorul ca dar erotic, colegial, familial, fabricat din orice materie. Din cârpa, din piatra, din aur, din piele, din carton, din flori presate sau paie, somptuos sau sarac, martisorul exploateaza în principiu orice materie naturala sau artificiala si orice combinatie a materiilor diferite. Nu stiu daca exista alte obiecte similare. Neînsemnat în sine, martisorul devine miraculos prin multitudine, a mai adaugat Anghelescu.
Irina Nicolau: In 1990, se vindea martisorul cu portretul lui Petre Roman
Intr-un articol publicat pe site-ul Muzeului Taranului Roman, etnologul Irina Nicolau aprecia ca prin mondializare, se produc transferuri de sarbatori între culturi. Din 1997, daca ne luam dupa postul ProTV, românii vor sarbatori ziua îndragostitilor de Sfantul Valentin. Mai stii? Oricum, pe vremuri era mai simplu, calendarul punea ordine în sarbatorile unei singure culturi. Ce e martisorul? Martisorul este un obiect de recuzita folosit în cadrul unui obicei care, la fel ca alte obiceiuri, se bazeaza pe credinte si practici.
Tinerii le ofera fetelor pe care le iubesc, asa esueaza martisorul în câmpul amorului. Acum intra în repertoriul martisorului inimile. Doamne, câte inimioare am mai vazut, inimioara cu lacat, inimioara cu floare, inimioara strapunsa cu sageata, inimioara pe plic, pe calendar, inimioara pe scarita, inimioara cu inimioara. Apoi, au venit comunistii tot mai tare cu laicizarea. De martisor nu se prea leaga. Tabla, sticla, plastic... Oamenii cauta ceva mai deosebit... De aur si argint nu poate fi vorba. Valoarea începe sa fie data de creatia artistica. Dupa revolutie, în primii doi ani, interesul pentru martisor a scazut. Desi, sa nu uitam, în 1990 se vindea martisorul cu portretul lui Petre Roman.
Cristina Stamate: Port doar martisorul de la cel care imi este foarte drag
Actrita Cristina Stamate poarta martisor si primeste foarte multe, dar, de foarte multi ani incoace, de 1 Martie, imi pun in piept doar martisorul de la persoana iubita. Cristina Stamate cunoaste legenda si spune ca prima zi din luna martie are o semnificatie aparte pentru ea. Un lucru care, insa, o descumpaneste este ca o prietena de-a sa, care este profesoara in Germania, i-a obisnuit pe cei de acolo cu martisoarele. Chiar si autoritatile au fost prostite de ea. I-a obisnuit asa si acum, an de an, trebuie sa ii trimit prin posta martisoare. Luna asta am cheltuit 45 de lei pe astfel de obiecte de argint si nu e usor lucru sa gasesti formele potrivite care sa se aseze bine in plicuri, ne-a declarat actrita. Legenda Babei Dochia
Acum mai multi ani, o femeie batrana care se numea Dochia avea o fiica vitrega pe care o ura. Intr-o zi de iarna cumplita, Dochia i-a dat o haina foarte murdara, cerandu-i sa o spele la rau. Tanara fata a spalat-o mult timp, dar pe cat o spala ea mai tare, pe atat devenea haina mai neagra. Atunci a aparut un barbat care se numea Martisor si a intrebat-o de ce plange. Ea i-a povestit ce i s-a intamplat. Atunci Martisor i-a spus ca poseda o putere magica si i-a oferit o floare rosie si alba si a indemnat-o sa mai spele inca o data vesmantul si apoi sa se intoarca acasa. Cand a ajuns fata acasa, panza era alba ca si neaua. Batranei Dochia nu i-a venit sa isi creada ochilor.
Deodata a vazut floarea din parul fetei. Batrana a crezut ca primavara a revenit si a plecat cu turma pe munte. Pe drum vremea era frumoasa, asa ca a renuntat la cojoacele pe care le purta. La sfarsit a fost insa prinsa de burnita. Batrana a ramas singura pe munte, a venit gerul si oile au fost transformate in pietre. De atunci, rosul si albul simbolizeaza lupta intre bine si rau, intre iarna si primavara.
Trimite o felicitare : Felicitari
Jocuri : TotalGames
Sponzorul acestui articol :
Ce este Internet –> MCOnet Romania : www.MCOnet.ro
| << | 2012 Május | >> | ||||
| H | K | Sze | Cs | P | Szo | V |
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | |
| 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 |
| 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 |
| 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 |
| 28 | 29 | 30 | 31 | |||
MCOnet 2001- 2012. - All Rights Reserved - Copyright - www.mconet.biz







