archívum
programajánló
Ziua internationala a copiilor strazii - Cultura

Cultura - Copiii străzii, imagine devenită, din păcate, cartea de vizită a României în Europa, sunt o prezenţă cotidiană, care pe unii îi revoltă ...
Copiii străzii, imagine devenită, din păcate, cartea de vizită a României în Europa, sunt o prezenţă cotidiană, care pe unii îi revoltă, însă pe cei mai mulţi îi lasă indiferenţi. Ziua internaţională a copiilor străzii este un prilej de a încerca demontarea unei atitudini de pasivitate civică, de a ieşi din inerţia şi criza de soluţii în care ne aflăm de peste 15 ani.
Aceşti copii sunt ca mulţi alţii, dar care au ajuns pe stradă în principal pentru că au rămas orfani, ori părinţii sunt în închisoare, ori sunt despărţiţi, ori pur şi simplu i-au gonit de acasă pentru că viaţa era mai comodă fără ei. În alte cazuri, ei înşişi au ales strada, pentru că situaţia din familie era de nesuportat sau pentru că, nesimţindu-se înţeleşi şi iubiţi, au decis să plece de acasă. O zi a copiilor care trăiesc pe stradă poate fi considerată o invitaţie la reflecţie, la autocontrol, cel puţin al limbajului, făcându-se apel la capacitatea de înţelegere umană că dincolo de etichete ("aurolac", "boschetar", "păduchios") se află fiinţe cu dureri, sentimente, speranţe asemănătoare cu ale tuturor oamenilor. Fiinţe care au nevoie nu numai de ajutor material, medical, psihologic, dar şi de acceptarea şi dragostea semenilor lor. În momentul de faţă, la nivel local, în baza de date a Administraţiei Sociale Comunitare Oradea sunt cuprinse peste 8.000 de persoane (adulţi şi copii), care fie au fost găsiţi cerşind pe raza urbei, fie provin din familii dezorganizate şi, din diferite motive, au ajuns în stradă. În urma acţiunilor de identificare a cerşetorilor şi a persoanelor fără adăpost organizate de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor (DGASPC), în colaborare cu ASCO, Poliţia Municipiului şi RA OTL, s-a constatat că peste 1.000 dintre aceştia sunt copii, aproximativ 160 provenind din diferite instituţii de ocrotire socială din municipiu, iar restul din sânul familiilor naturale.

Crisana - Ziua internationala a copiilor strazii - Cultura
Trimite o felicitare : Felicitari
Jocuri :
Jocuri On - line : TotalGames
Sponzorul acestui articol :
Ce este Internet –> MCOnet Romania : www.MCOnet.ro
Articole comune:
Informatii
Programajánló
| << | 2012 Május | >> | ||||
| H | K | Sze | Cs | P | Szo | V |
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | |
| 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 |
| 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 |
| 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 |
| 28 | 29 | 30 | 31 | |||
Stiri Oradea
Magyarország hírei
Contact | Declaraţie de protejarea datelor | Despre noi
MCOnet 2001- 2012. - All Rights Reserved - Copyright - www.mconet.biz

International