archívum
programajánló
Ritualuri de primavara si de Pasti, in Bihor - Expozitii

Judetul Bihor - Expoziţie de icoane pe sticla la Beius
Sub egida Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Bihor (DJCCPCN), Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor (CJCPCT), primăriilor şi instituţiilor de cultură din Beiuş, Rieni şi Remetea, joi, 5 aprilie, respectiv vineri, 6 aprilie, vor avea loc o serie de manifestări dedicate Sărbătorilor de Paşti.
Astfel, mâine, 5 aprilie, la Beiuş, DJCCPCN Bihor şi CJCPCT Bihor, în colaborare cu Casa de Cultură şi Muzeul municipal din localitate, de la ora 12.00, organizează un concurs de bătut toaca, de la ora 13.00, o demonstraţie de "împistruit" (încondeiat) ouă de Paşti, iar de la ora 15.00, vernisajul expoziţiei de icoane pe sticlă şi sculpturi a prof. Raul Bocşe. Tot mâine, între orele 16.00-18.00, la Rieni, în colaborare cu Căminul cultural şi Parohia ortodoxă Rieni, va fi reiterat un obicei al locului, "Jocul Lioarelor", urmat de un concurs de bătut toaca, expoziţie de icoane şi ouă încondeiate, precum şi de mult aşteptatul concurs de tir cu ouă clocite. În aceeaşi zi, de la ora 19.00, în Vaşcău, şi de la ora 23.00, în localităţile Câmpani, Şuştiu, Fânaţe şi Sălişte de Vaşcău, va avea loc aprinderea focului ritual de primăvară şi de Paşti, simbol cu semnificaţii multiple. Vineri, 6 aprilie, de la ora 10.00, în satul Drăgoteni, sunt programate o serie de concursuri. Este vorba de concursul zonal de încondeiere a ouălor de Paşti, de bătut toaca, de desene, respectiv concursul de interpretare a poeziei şi cântecelor dedicate sărbătorilor. Organizatori sunt: DJCCPCN şi CJCPCT Bihor, în colaborare cu Primăria şi Consiliul local Remetea, precum şi cu Muzeul Ţării Crişurilor Oradea.

Crisana - Ritualuri de primavara si de Pasti, in Bihor - Beius
Trimite o felicitare : Felicitari
Jocuri :
Jocuri On - line : TotalGames
Sponzorul acestui articol :
Ce este Internet –> MCOnet Romania : www.MCOnet.ro
Articole comune:
Informatii
Programajánló
| << | 2012 Május | >> | ||||
| H | K | Sze | Cs | P | Szo | V |
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | |
| 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 |
| 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 |
| 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 |
| 28 | 29 | 30 | 31 | |||
Stiri Oradea
Magyarország hírei
Contact | Declaraţie de protejarea datelor | Despre noi
MCOnet 2001- 2012. - All Rights Reserved - Copyright - www.mconet.biz

International