archívum
programajánló
Francezii testează castrarea chimică a pedofililor
Medicii din Franta au început să administreze un tratament chimic unui număr de 48 de recidivisti care au dat dovadă de comportament sexual deviant, pentru a testa dacă substantele îi vor opri să comită noi agresiuni
Medicii din Franta au început să administreze un tratament chimic unui număr de 48 de recidivisti care au dat dovadă de comportament sexual deviant, pentru a testa dacă substantele îi vor opri să comită noi agresiuni, relatează BBC News online.
“Cămasă de fortă” pe bază de voluntariat
Toti pacientii - bărbati care au ispăsit pedepse pronuntate pentru delicte cu caracter sexual - sunt voluntari în acest experiment. Guvernul speră că tratamentul, care este deja aplicat în Suedia, Germania, Danemarca si Statele Unite, va ajuta la scăderea numărului de infractiuni sexuale.
Numărul persoanelor condamnate la închisoare în Franta pentru agresiuni sexuale a crescut de sapte ori în ultimii 20 de ani. În prezent, aproape un sfert dintre bărbatii aflati în închisorile din Franta – adică 8.200 de persoane – sunt agresori sexuali si aproape trei sferturi dintre acestia au violat copii.
Ministrul francez al Justitiei, Dominic Perben, a declarat că este pentru prima oară când este experimentat, în tară, tratamentul chimic ca metodă de oprire a delictelor sexuale. În cazul în care va da rezultate, tratamentul chimic ar putea deveni, ca si tratamentul psihologic, obligatoriu pentru delincventii cu comportament sexual deviant, a precizat ministrul.
Injectiile cu o substantă folosită în tratamentul cancerului prostatei – leuprorelina – si cu un medicament folosit în tratamentul cancerului la sân - tabletcyproteron - reduc impulsurile sexuale si inhibă erectia. Efectul dispare în momentul opririi tratamentului si, de aceea, nu se poate vorbi despre o “castrare chimică”, ci, mai degrabă, despre o “cămasă de fortă de natură chimică”.
Madeleine Perret - vicepresedintele filialei din Paris a unei organizatii de asistare a detinutilor, Farapej - a declarat că a întâlnit multi delincventi sexuali în cei 15 ani de când activează în organizatie si nu este surprinsă că unii s-au oferit voluntari pentru un astfel de experiment.
“Un detinut pe care obisnuiam să-l vizitez mi-a spus: «Doamnă, nu vă puteti imagina forta impulsului pe care unii dintre noi îl simt când sunt în preajma unor băietei si când comit acte complet interzise»”, a declarat Perret.
“Mi-a spus că e bucuros că a fost arestat si că e fericit să se afle în închisoare, pentru că aici nu sunt băieti tineri, nu are nici o tentatie si, prin urmare, se simte cu adevărat liber. A fost condamnat la ispăsirea unei pedepse lungi, dar era înspăimântat că va agresa din nou când va fi pus în libertate A spus: «Vreau tratamentul! Vreau să mă facă să opresc aceste impulsuri care mă determină, dincolo de vointa mea, să comit ceea ce stiu că reprezintă niste crime!»”, a adăugat aceeasi sursă.
Pro si contra
tratamentului
Cu toate acestea, unii psihologi au obiectii în legătură cu experimentul. Stiind că există tratamente chimice, unii agresori s-ar putea considera mai putin responsabili pentru comportamentul lor. Ei ar gândi că, din moment ce există medicamente care te pot opri, agresarea sexuală a copiilor devine mai putin un act reprobabil din partea unor bărbati iresponsabili si, mai degrabă, rezultatul unei conditii medicale.
Alti specialisti consideră că accentul ar trebui pus pe încercarea de a întelege si de a trata disfunctia psihologică ce stă la baza comiterii unei infractiuni de pedofilie.
Pedofilia este un delict relativ recent introdus, după ce victimele au îndrăznit să vorbească despre efectele pe care le-au resimtit, si abia atunci oamenii si-au dat seama de gravitatea faptelor, afirmă un pastor-psiholog al unei închisori din Franta. “Pentru că este atât de recent, nu există analize psihologice adecvate ale mecanismelor care actionează. Reusim cu adevărat să facem progrese în combaterea infractionalitătii de natură sexuală numai când descoperim ce se petrece cu adevărat în mintea diferitelor categorii de agresori sexuali”, consideră specialistul. În ultimele câteva luni, în Franta s-au desfăsurat mai multe procese pentru violarea de copii. Aceste crime - relatate în toate detaliile lor oribile - au scandalizat publicul si l-au mobilizat pentru a lua atitudine. Dar există si o tendintă de netăgăduit către un declin moral.
“Dacă asa-numita castrare chimică ar putea avea succes în oprirea pedofiliei prin stăvilirea la nivel fizic a impulsurilor, nu se face nimic pentru a schimba mentalitatea celor care se află închisi pentru acte de pedofilie”, se arată în finalul comentariul BBC News.
Realitatea Bihoreana
Informatii
Programajánló
| << | 2012 Május | >> | ||||
| H | K | Sze | Cs | P | Szo | V |
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | |
| 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 |
| 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 |
| 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 |
| 28 | 29 | 30 | 31 | |||
Stiri Oradea
Magyarország hírei
Contact | Declaraţie de protejarea datelor | Despre noi
MCOnet 2001- 2012. - All Rights Reserved - Copyright - www.mconet.biz
MCOnet 2001- 2012. - All Rights Reserved - Copyright - www.mconet.biz
International







