MCOnet Romania
Oradea Link
archívum
programajánló
Presedinta Camerei Reprezentantilor, Nancy Pelosi, in Siria - Stiri Extern
Presedinta Camerei Reprezentantilor, Nancy Pelosi, in Siria - Stiri Extern
Stiri Extern - Preşedinta Camerei Reprezentanţilor din Statele Unite, Nancy Pelosi, se află la Damasc, unde are programate întâlniri cu liderii sirieni.

Preşedinta Camerei Reprezentanţilor din Statele Unite, Nancy Pelosi, se află la Damasc, unde are programate întâlniri cu liderii sirieni.
Domana Pelosi a discutat cu preşedintele Bashar Assad despre rolul Siriei în Orientul Apropiat.

Ea a cerut Damascului să contribuie la stabilizarea situaţiei din Irak şi să înceteze a-i mai sprijini pe adversarii Washingtonului din regiune.

Vizita a fost criticată însă de preşedintele George Bush, care a calificat Damascul drept un sponsor al terorismului.

Nancy Pelosi, care devine cu prilejul prezenţei sale în Siria politicianul american de rangul cel mai înalt care vizitează această ţară în ultimii ani, a spus că vrea să discute despre rolul Damascului în Orientul Mijlociu şi să creeeze o atmoferă de încredere între oficialităţile americane şi cele siriene.

Casa Albă spune că Siria le acordă sprijin insurgenţilor din Irak şi se amestecă în treburile Libanului - acuzaţii pe care Damascul le respinge.

'Doamnă curajoasă'

Nancy Pelosi nu a acordat atenţie criticilor preşedintelui şi a spus că dialogul cu Siria este foarte important pentru rezolvarea crizelor din Irak şi Liban.

Preşedintele Bush spusese că întâlnirile dintre oficiali americani şi preşedintele Assad fac pe guvernul sirian să creadă că este parte a curentului principal al comunităţii internaţionale, când de fapt "sunt un stat sponsor al terorismului".

Înainte de a sosi în Siria, doamna Pelosi a atras atenţia asupra vizitei a trei membri Republicani ai Camerei Reprezentanţilor, Frank Wolf, Joe Pitts şi Robert Aderholt, care s-au întâlnit duminică cu preşedintele Assad,

"Nu am auzit Casa Albă să vorbească despre asta", a spus ea.

Presa siriană a salutat vizita lui Nancy Pelosi drept "pozitivă", iar ziarul Syria Times a spus că este o "doamnă curajoasă".

Democraţii din Congres, criticaţi şi ei

Preşedintele Bush a făcut declaraţii critice şi la adresa colegilor doamnei Pelosi din Partidul Democrat, acuzându-i că subminează eforturile forţelor americane din Irak.

Domnul Bush a spus că democraţii se comportă iresponsabil adoptând proiecte de lege care stabilesc calendare ale unei retrageri militare din Irak.

Preşedintele a mai declarat că nefinanţarea completă de către Congres a strategiei sale militare va avea un rezultat nedorit - acela că trupele americane vor trebui să rămână în Irak chiar mai mult timp.


BBC


Trimite o felicitare : Felicitari


Jocuri : TotalGames


Sponzorul acestui articol :
Ce este Internet –> MCOnet Romania : www.MCOnet.ro

Programajánló
<< 2012 Május >>
H K Sze Cs P Szo V
 123456
789 10111213
14151617181920
2122 2324252627
28293031   
Stiri Oradea

Magyarország hírei


Stiri Oradea Stiri Bihor Stiri Intern Stiri Extern Stiri Auto Stiri Cultura Stiri Sport Stiri Albastre Stiri Frontiera Bihor Matrimoniale Director web Firme din oradea Horoscop Stiri Divertisment Stiri Cinema Expozitii Oradea Cultural Oradea Stiri Intern Servicii religioase Telefoane utile Oradea