MCOnet Romania
Oradea Link
archívum
programajánló
SUA: Democratii cer un calendar al retragerii din Irak - Stiri extern
SUA: Democratii cer un calendar al retragerii din Irak - Stiri extern
Stiri extern - Conducerea irakiană a calificat la rândul său rezoluţia din Congres drept nerealistă şi periculoasă.

În Statele Unite, Camera Reprezentanţilor, dominată de democraţi, a aprobat joi o rezoluţie care propune ca trupele americane să fie retrase treptat din Irak, începând din luna octombrie.
Democraţii doresc ca acordarea de noi fonduri pentru Irak să fie determinată strict de respectarea unui calendar al retragerii. Preşedintele Bush a ameninţat că va bloca prin veto o astfel de lege, dacă ea va fi adoptată.

Democraţii au reuşit să strângă 218 voturi în favoarea rezoluţiei, în timp ce numărul celor care s-au opus, în Camera Reprezentaţilor, a fost de doar 208. Este probabil că Senatul va vota în mod similar.

Preşedintele Bush va bloca prin veto legislaţia din Congres, angajându-se astfel într-o bătălie politică deschisă cu noua majoritate.

Rezoluţia spune că guvernul va acorda încă o sută de miliarde de dolari pentru Irak, cu condiţia ca trupele să fie aduse acasă înainte de 31 martie 2008. Termenul nu e unul obligatoriu.

Reprezentanta democrată Lynn Woolsey explică logica rezoluţiei din Congres. "Conducerea partidului nostru crede că e nevoie de o legislaţie care să stabilească anumite scopuri ale raţiunii din Irak şi anumite standarde pentru guvernul irakian. Dacă preşedintele va bloca legea prin veto, noi vom demonstra că acesta devine războiul său personal", a afirmat ea.

Cel puţin 85 de soldaţi americani au fost ucişi în Irak luna aceasta. De la începutul campaniei, în 2003, numărul victimelor în rândul trupelor Statelor Unite a depăşit 3300. Republicanii insistă însă că stabilirea unui calendar al retragerii nu ar face decât să alimenteze insurgenţa din Irak.

Conducerea irakiană a calificat la rândul său rezoluţia din Congres drept nerealistă şi periculoasă.


BBC - Stiri extern -> Irak

Programajánló
<< 2012 Május >>
H K Sze Cs P Szo V
 123456
789 10111213
14151617181920
2122 2324252627
28293031   
Stiri Oradea

Magyarország hírei


Stiri Oradea Stiri Bihor Stiri Intern Stiri Extern Stiri Auto Stiri Cultura Stiri Sport Stiri Albastre Stiri Frontiera Bihor Matrimoniale Director web Firme din oradea Horoscop Stiri Divertisment Stiri Cinema Expozitii Oradea Cultural Oradea Stiri Intern Servicii religioase Telefoane utile Oradea