MCOnet Romania
Oradea Link
archívum
programajánló
Aproape trei sute de profesori vor fi daţi afară

Începând cu 2010, Inspectoratul şcolar va fii reducere posturile titularizabile. Conducerea Inspectoratului şcolar Judeţean a anunţat că sunt nevoiţii să dea afară 276 de profesori.


Profesorii sunt nemulţumiţi de deciziile autorităţilor. „Există generaţie care practică meseria de 30 de ani, care simte nevoile unui copil", spune o profesoară nemulţumită. Ea consideră că aceste decizii au fost luate mecanic, contabiliceşti, fără să se ţină cont de consecinţe. „De unde vor lua banii pentru ajutorul de şomaj dacă spun că nu există bani? "

Potrivit Dorel Luca, şeful Inspectoratului şcolar Bihor, ministerul  a solicitat iniţial reducerea a 551 de norme în învăţământ. "Am cerut explicaţii în condiţiile în care în Bihor au fost reduse 786 norme până în luna august 2009. Mi s-a comunicat că a fost o eroare tehnică şi că în realitate trebuie reduse 276 de norme", a spus şeful Inspectoratului şcolar.

Dorel Luca a mai adăugat  că anul acesta numărul posturilor titularizabile se va înjumătăţi. În aceste condiţii, candidaţii se vor bate pentru 200 de posturi, iar profesorii tineri vor fi avantajaţi.

GB-MCOnet

Oradea Online - www.oradeainfo.com

 

  

 

Programajánló
<< 2012 Május >>
H K Sze Cs P Szo V
 123456
789 10111213
14151617181920
2122 2324252627
28293031   
Stiri Oradea

Magyarország hírei


Stiri Oradea Stiri Bihor Stiri Intern Stiri Extern Stiri Auto Stiri Cultura Stiri Sport Stiri Albastre Stiri Frontiera Bihor Matrimoniale Director web Firme din oradea Horoscop Stiri Divertisment Stiri Cinema Expozitii Oradea Cultural Oradea Stiri Intern Servicii religioase Telefoane utile Oradea