MCOnet Romania
Oradea Link
archívum
programajánló
Expoziţia de artă fotografică a studenţilor de la Arte

Ieri, la Biblioteca Judeţeană "Gheorghe Şincai", a avut loc vernisajul unei expoziţii de artă fotografică cu lucrări ale unor studente de la Facultatea de Arte Vizuale din Oradea, care au efectuat practica de vară din acest an la disciplina fotografie, coordonator fiind lect. univ. dr. Teodor Radu Pantea. Gazdă a fost Ligia Mirişan, directoarea Bibliotecii.


 Astfel, timp de două săptămâni, pe simezele instituţiei de cultură, pot fi admirate lucrările semnate de studentele: Maria Lucian, Maria Bodian, Claudia Boclajuc, Flavia Vaida şi Irimi Ilona, alături de coordonatorul acţiunii, lect. univ. dr. Teodor Radu Pantea. "Prospeţimea conceptului este ceea ce caracterizează această expoziţie. Se vede că lucrările sunt gândite de tineri care nu au şabloane, întrucât au acel aer proaspăt al unei atitudini contemporane faţă de aspectele poetice sau prozaice ale vieţii", a spus, la vernisaj, criticul de artă dr. Ramona Novicov.

Oradea

Expoziţia cuprinde 45 de fotografii, atât color, cât şi monocrom, gama de subiecte abordate fiind foarte diversă. "Pregătirea acestei expoziţii a avut loc pe durata întregii veri şi a constat din şedinţe foto desfăşurate în luna iulie, selectarea şi procesarea materialului, organizarea expoziţiei propriu-zise, proiectarea afişului şi, ca o încununare finală, vernisajul de astăzi (n.r. - ieri)", a arătat lect. univ. dr. Teodor Radu Pantea.

 Expoziţia constituie o nouă etapă în promovarea Bibliotecii Judeţene ca instituţie multiculturală, având o largă deschidere spre cele mai diverse acţiuni de promovare a artelor vizuale.

GB-MCOnet

Oradea Online - www.oradeainfo.com

Programajánló
<< 2012 Május >>
H K Sze Cs P Szo V
 123456
789 10111213
14151617181920
2122 2324252627
28293031   
Stiri Oradea

Magyarország hírei


Stiri Oradea Stiri Bihor Stiri Intern Stiri Extern Stiri Auto Stiri Cultura Stiri Sport Stiri Albastre Stiri Frontiera Bihor Matrimoniale Director web Firme din oradea Horoscop Stiri Divertisment Stiri Cinema Expozitii Oradea Cultural Oradea Stiri Intern Servicii religioase Telefoane utile Oradea