
Potrivit unui comunicat de presă transmis de Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Bihor, în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 3.30, la punctul de trecere a frontierei Borş, judeţul Bihor, s-au prezentat Ionuţ S., de 29 de ani, şi Dănuţ Z., de 42 de ani, la volanul unui automarfar.
Cei doi români transportau cu automarfarul înmatriculat în România un buldoexcavator şi un compactor, susţinând că le aduc din Spania pentru o firmă clujeană.
"Poliţiştii de frontieră au avut suspiciuni privind provenienţa acestora, întrucât conducătorii auto nu posedau documente de provenienţă şi însoţire", arată în comunicat Lazăr Dan, purtătorul de cuvânt al IJPF Bihor.
Astfel, poliţiştii au extins verificările şi au aflat că utilajele transportate, în valoare de 150.000 de lei, erau reclamate ca fiind furate din Spania în urmă cu câteva zile.

Cei doi români le-au spus poliţiştilor că nu ştiau că utilajele au fost furate, ei fiind doar angajaţi să le transporte la destinatar, adică la firma din Cluj.
Poliţiştii le-au întocmit celor doi actele premergătoare începerii urmării penale pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt calificat, iar utilajele au rămas indisponibilizate până la finalizarea cercetărilor şi stabilirea tuturor persoanelor implicate.
sursa: bihoreanul.ro
| << | 2012 Május | >> | ||||
| H | K | Sze | Cs | P | Szo | V |
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | |
| 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 |
| 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 |
| 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 |
| 28 | 29 | 30 | 31 | |||
MCOnet 2001- 2012. - All Rights Reserved - Copyright - www.mconet.biz







