MCOnet Romania
Oradea Link
archívum
programajánló
Şase oameni au fost răniţi în doar două accidente
Duminică dimineața pe strada Decebal din Oradea, în apropierea pieței, șoferița orădeancă P.R. De 32 ani a lovit cu autoturismul un stâlp de la capătul refugiului pentru tramvai și s-a răsturnat cu autoturismul pe capotă.


Femeia a primit primul ajutor medical de la echipajul medical de la Ambulanța apoi a fost transportată la UPU Județean. Potrivit medicilor femeia suferit traumatism cranio-cerebral minor si plăgi la nivelul scalpului parietal.


Tot în cursul zilei de duminică la Tăşad, două autoturisme, un Opel şi un Matiz, în care se aflau câte trei persoane, s-au izbit una de alta. In fiecare autoturism erau câte 3 persoane. Cinci dintre oamenii din cele două maşini au fost răniţi în urma impactului,. La locul evenimentului rutier s-au deplasat două echipaje de ambulanță şi un echipaj SMURD.
Unul dintre pasageri, un copil de 9 ani care a suferit politraumatisme a fost asistat medical până la Spitalul „Dr. Gavril Curteanu". Patru adulţi, dintre care doi bărbaţi - M.P. (26 ani) şi B.A. (35 ani), care au suferit  traumatisme cranio-cerebrale şi contuzii faciale şi două femei - B.L. (34 ani) şi S.M. (24 ani), care au suferit traumatisme cranio-cerebrale şi toracale au primit ajutor medical de la echipajele de urgenţă şi au fost asistate medical până la Spitalul Judeţean, pe parcursul drumului, semnele vitale ale victimelor fiind în limite normale.
GB-MCOnet
Oradea Online - www.oradeainfo.com






Programajánló
<< 2012 Május >>
H K Sze Cs P Szo V
 123456
789 10111213
14151617181920
2122 2324252627
28293031   
Stiri Oradea

Magyarország hírei


Stiri Oradea Stiri Bihor Stiri Intern Stiri Extern Stiri Auto Stiri Cultura Stiri Sport Stiri Albastre Stiri Frontiera Bihor Matrimoniale Director web Firme din oradea Horoscop Stiri Divertisment Stiri Cinema Expozitii Oradea Cultural Oradea Stiri Intern Servicii religioase Telefoane utile Oradea