archívum
programajánló
SF. BENEDICT, abate - patron al Europei
Benedict (480-547) s-a nãscut la Nursia, în Umbria.
SF. BENEDICT, abate - patron al Europei
Benedict (480-547) s-a nãscut la Nursia, în Umbria. Student la Roma, condamnã socie-tatea coruptã din timpul sãu, se retrage în singurãtatea de la Subiaco pentru a-L cãuta pe Dumnezeu si a trãi sub privirea Sa. Dar sfintenia sa atrage discipoli si în jurul lui se formeazã o comunitate. Obligat sã pãrãseascã Subiaco, îsi mutã comunitatea la Monte-Cassino. Acolo scrie o regulã, în care realizeazã sinteza traditiilor monastice anterioare, pentru care a meritat sã fie numit pãrintele monahismului occidental. Cãlugãrul benedictin îl cautã pe Dumnezeu si rãspândeste pacea prin rugãciune si muncã în cadrul unei comunitãti frãtesti, sub conducerea unui pãrinte spiritual, abatele. A murit la 21 martie 547, însã chiar din secolul al VIII-lea amintirea lui era celebratã în multe regiuni la 11 iulie. Dându-l pe Benedict drept patron al Europei, Paul al VI-lea îl laudã astfel: „Fãuritor al unitãtii, maestru al civilizatiei, în primul rând crainic al lui Hristos si întemeietor al vietii cãlugãresti în Occident, Benedict cu fiii sãi au adus Europei progresul crestin prin cruce, prin carte si plug“.
dupã Agenda liturgicã 2006 editatã si tipãritã la Presa Bunã, Iasi .
Oferit de Durans

Informatii
Programajánló
| << | 2012 Május | >> | ||||
| H | K | Sze | Cs | P | Szo | V |
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | |
| 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 |
| 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 |
| 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 |
| 28 | 29 | 30 | 31 | |||
Stiri Oradea
Magyarország hírei
Contact | Declaraţie de protejarea datelor | Despre noi
MCOnet 2001- 2012. - All Rights Reserved - Copyright - www.mconet.biz

International