archívum
programajánló
Alarmă falsă la Poliţie
S.A., de 21 de ani, din Oradea, a sesizat Poliţia municipiului Oradea în legătură cu faptul că, în cursul aceleiaşi zile, în jurul orei 12.00,
S.A., de 21 de ani, din Oradea, a sesizat Poliţia municipiului Oradea în legătură cu faptul că, în cursul aceleiaşi zile, în jurul orei 12.00, în timp ce se deplasa pe Calea Clujului din municipiul Oradea, a fost acostată de patru ţigani şi obligată să meargă pe o stradă laterală. Femeia le-a spus poliţiştilor că a fost deposedată de cercei, verighetă, un inel şi suma de patru milioane lei, prejudiciul total fiind de şase milioane lei. Având în vedere cele sesizate, s-a constituit o echipă operativă care a verificat plângerea, existând suspiciuni cu privire la cele reclamate, iar în urma activităţilor specifice efectuate, s-a stabilit că, de fapt, tânăra avea o datorie de şase milioane lei la un fost coleg de serviciu, despre care soţul său nu ştia şi din care a achitat patru milioane lei din salariul primit, iar pentru diferenţă şi-a amanetat bijuteriile reclamate ca sustrase. Poliţiştii municipiului Oradea au sancţionat-o pe femeie conform Legii 61/1991, cu amendă în valoare de un milion lei, pentru falsa alarmare a Poliţiei.
Informatii
Programajánló
| << | 2012 Május | >> | ||||
| H | K | Sze | Cs | P | Szo | V |
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | |
| 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 |
| 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 |
| 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 |
| 28 | 29 | 30 | 31 | |||
Stiri Oradea
Magyarország hírei
Contact | Declaraţie de protejarea datelor | Despre noi
MCOnet 2001- 2012. - All Rights Reserved - Copyright - www.mconet.biz
MCOnet 2001- 2012. - All Rights Reserved - Copyright - www.mconet.biz
International







