archívum
programajánló
Omorat de un vecin - Stiri albastre

Stiri albastre - Un bihorean în vârstă de 52 de ani a fost găsit mort, sâmbătă, în casa unui vecin de-al său, din Almaşu Mare.
Omorât de un vecin
Un bihorean în vârstă de 52 de ani a fost găsit mort, sâmbătă, în casa unui vecin de-al său, din Almaşu Mare. Procurorii au demarat cercetările în acest caz şi au reţinut un suspect.
Conform procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, R.R, de 52 de ani, a fost găsit mort în locuinţa lui B.T., în urmă cu trei zile. Anchetatorii au demarat cercetările şi au ajuns la concluzia că vinovat de moartea bărbatului este chiar cel în a cărui casă a fost găsit cadavrul. Corpul neînsufleţit a fost supus unei expertize medico-legale, în urma căreia a reieşit faptul că victima a avut o moarte violentă, care s-a datorat hemoragiei interne produse în urma unui politraumatism cu fracturi costale multiple şi rupturi de splină. Potrivit anchetatorilor, leziunile s-au produs prin loviri repetate cu un corp dur. Suspectul, B.T., a fost pus sub învinuire pentru săvârşirea infracţiunii de omor şi reţinut pentru 24 de ore, urmând ca procurorii să îl prezinte instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Trimite o felicitare : Felicitari
Jocuri : TotalGames
Sponzorul acestui articol :
Ce este Internet –> MCOnet Romania : www.MCOnet.ro
Articole comune:
Informatii
Programajánló
| << | 2012 Május | >> | ||||
| H | K | Sze | Cs | P | Szo | V |
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | |
| 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 |
| 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 |
| 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 |
| 28 | 29 | 30 | 31 | |||
Stiri Oradea
Magyarország hírei
Contact | Declaraţie de protejarea datelor | Despre noi
MCOnet 2001- 2012. - All Rights Reserved - Copyright - www.mconet.biz

International