
În preajma sărbătorilor, echipele de ordine publică vor acţiona pe toată durata desfăşurării slujbelor religioase, în special în zona bisericilor, pentru a preveni infracţiunile cu violenţă de orice fel, furturile din buzunare şi actele de profanare. Pentru a asigura fluiditatea traficului rutier, înainte, pe timpul slujbelor şi după terminarea acestora, poliţiştii Serviciului Poliţiei Rutiere vor supraveghea şi dirija circulaţia pe principalele artere din municipiul Oradea.
De asemenea, patrule ale poliţiştilor Serviciului Poliţiei Rutiere Bihor vor fi prezente pe toată durata Sărbătorilor de Paşti pe drumurile naţionale, judeţene şi pe principalele artere din municipiul Oradea, pentru siguranţa traficului rutier, respectarea normelor de circulaţie şi pentru prevenirea producerii accidentelor rutiere. În cazul în care au nevoie de ajutorul poliţiei, cetăţenii pot apela, la nevoie, non-stop, la numărul unic de urgenţă 112, apel gratuit. Acest număr poate fi apelat, însă, numai în situaţii de urgenţă, atunci când este pusă în pericol viaţa, integritatea corporală sau proprietatea unei persoane. Pentru alte sesizări sau reclamaţii, poate fi anunţat non-stop ofiţerul de serviciu al Poliţiei municipiului Oradea, la numărul de telefon 0259/412.227. Şi la nivelul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Bihor a fost constituită o grupare de intervenţie, care va fi în măsură ca, pe parcursul a 24 de ore, să intervină în orice situaţie.
Crisana - Stiri albastre Oradea
Trimite o felicitare : Felicitari
Jocuri :
Jocuri On - line : TotalGames
Sponzorul acestui articol :
Ce este Internet –> MCOnet Romania : www.MCOnet.ro
| << | 2012 Május | >> | ||||
| H | K | Sze | Cs | P | Szo | V |
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | |
| 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 |
| 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 |
| 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 |
| 28 | 29 | 30 | 31 | |||
MCOnet 2001- 2012. - All Rights Reserved - Copyright - www.mconet.biz







